Polițiștii locali asigură ordinea publică în perioada Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 Mai

0
573

În perioada Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 Mai, polițiștii locali se vor afla la datorie și vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică, având misiunea de a preveni și combate faptele antisociale astfel încât manifestările religioase şi activităţile recreative să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a creat, astfel  o serie de dispozitive suplimentare în perioada Sărbătorilor Pascale pentru liniștea și siguranța locuitorilor municipiului Târgu Jiu și a persoanelor care tranzitează orașul în vederea monitorizării activităţilor specifice, conform dispozițiilor legii.

Responsabilitatea polițiștilor locali va consta în asigurarea ordinii și siguranței publice, fluidizarea circulației în zonele aglomerate, interzicerea comercializării diferitelor produse în locuri neautorizate , aceștia acționând și pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei. De asemenea, polițiștii locali se vor afla zilnic pe arterele principale ale municipiului Târgu Jiu, pentru fluidizarea circulației și prevenirea blocării traficului rutier prin parcarea ori staționarea autovehiculelor în locuri nepermise.  În atenția polițiștilor locali vor fi și zonele de interes public. Printre acestea se numără piețele, Cimitirul  Municipal, Gara din Târgu Jiu, dar și târgurile de animale, păsări și legume.

De interes este și zona platoului de sacrificare și comercializare a mieilor din Târgul  Litovoi. În această zonă circulația rutieră este fluidizată de 3 polițiști locali de la Serviciul Circulație Rutieră și 4 polițiști locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice care asigură măsuri de fluidizare în parcare.

O atenție deosebită este acordată și bisericilor, arondate Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu, în vederea asigurării măsurilor de ordine publică și circulație rutieră în serile când au loc slujbele pentru Denii, dar și în Noaptea de Înviere. Având în vedere că în această perioadă, zonele aglomerate din municipiul Târgu Jiu sunt frecventate de persoane care comercializează produse fără documente sau certificate de calitate, polițiștii locali au intensificat acțiunile de verificare pentru prevenirea comerțului în locuri neautorizate. Totodată, pentru evitarea evenimentelor neplăcute, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu recomandă cetățenilor ca în această perioadă, să parcheze doar în locurile special amenajate, să nu oprească și să nu staționeze pe arterele principale ale municipiului. De asemenea, pentru creșterea singuranței, cetățenii sunt sfătuiți ca în această perioadă să dea dovadă de prudență în magazinele, dar și în zonele aglomerate și să acorde o atenție sporită genților sau obiectelor scumpe pe care le au asupra lor.