Ziua Copilului, sărbătorită la DGASPC Gorj

0
266

Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită și în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Conducerea instituției a hotărât că cei mici merită să fie sărbătoriți așa cum se cuvine. Așadar au organizat mai multe activități, pentru a-i bucura pe copiii din centrele sociale.

Fiecare complex de servicii sociale își va stabili un program de desfășurare a activităților, acestea începând chiar din data de 27 mai. În cadrul acțiunilor este vizată recreerea și socializarea, participarea fiind alături de elevii și preșcolarii din mai multe unități de învățământ. Pe lângă atelierele de pictură și modelaj, concursuri și jocuri, cei mici vor fi vizitați de polițiști și jandarmi, care le vor explica despre echipamentele din dotare și autospecialele de intervenție.

Potrivit conducerii instituției, cu ajutorul unor sponsorizări, surprizele vor continua pentru prichindei. Vor fi organizate picnicuri, beneficiarii serviciilor sociale din subordinea DGASPC Gorj, având posibilitatea, ca de fiecare dată, să se implice în pregătirea unui grătar, să socializeze și să se distreze împreună. În centrele subordonate DGASPC , se vor organiza pentreceri, iar copiii se vor distra pe acorduri muzicale. Meniul va fi unul de petrecere, copiii servind preparate festive, sucuri și tort.

Cu sprijinul sponsorilor, cei mici vor primi și cadouri, așa cum este firesc, de ziua lor. În plus, cei mici vor merge la teatru, dar și la film.