Turneul final de baschet 3X3 va fi găzduit de acum înainte la Târgu Jiu

0
296

Finalele Camionatului naţional de streetball 3X3 vor avea loc mulţi ani de acum înainte la Târgu Jiu. Reprezentanţii Federaţiei Române de Baschet au fost mulţumiţi de modul în care autorităţile s-au implicat în organizarea evenimentului şi au promis că vor alege municipiul Târgu Jiu şi pentru finalele din următorii ani.

Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu, a declarat că finalele au fost organizate de specialişti în domeniu, iar acest lucru s-a văzut. Şi alte etape ale campionatului ar putea fi găzduite de municipiul Târgu Jiu, respectiv de Sala Sporturilor, a mai spus primarul Romanescu.

Vox 1 Marcel Romanescu

Prima ediţie a Ligii Naţionale de Baschet 3×3 s-a încheiat duminică la Târgu Jiu. Ştiinţa Bucureşti a câştigat toate cele patru partide şi şi-a trecut în palmares primul titlu al întrecerii feminine. La masculin, echipa Rapid București a cucerit titlul național, după o finală excepțională contra celor de la Știința București. Partidele s-au disputat pe terenul amenajat în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu.