Turist din Sibiu, rătăcit în Defileul Jiului

0
319

Un bărbat în vârstă de 62, din Sibiu, a fost salvat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de pompieri, după ce s-a rătăcit în Defileul Jiului. Acesta a călătorit cu trenul pentru a ajunge la Mănăstirea Lainici şi a coborât în altă staţie. În jurul orei 21.30, trenul a oprit la un semnal, dar sibianul a coborât, crezând că e gară. Trenul a plecat, iar bărbatul s-a rătăcit în încercarea de a găsi drumul spre mânăstire. A apucat să sune la 112, după care i s-a descărcat telefonul. După două ore de căutări, salvatorii au reușit să dea de urmele lui.   Intervenţia a fost dificilă, având în vedere că era întuneric, iar bărbatul a rămas fără baterie la telefonul mobil. Turistul din Sibiu a fost condus de pompieri la Mănăstirea Lainici, unde intenţiona să ajungă.