Transalpina ar putea fi redeschisă în această săptămână

0
98

Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, ar putea fi redeschisă la mijlocul acestei săptămâni. Pe 16 mai, o comisie formată din specialişti de la Drumuri, reprezentanţi ai prefecturilor Gorj şi Vâlcea, ai serviciilor Poliţiei Rutiere din cele două judeţe şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova se vor afla la Rânca. Potrivit prefectului de Gorj, Ciprian Florescu , după ce va fi inspectat tronsonul Rânca – Obârşia Lotrului, comisia va semna procesul-verbal privind redeschiderea traficului rutier pe cea mai înaltă şosea din ţară, însă numai după o analiză temeinică. De asemenea, cel mai probabil se va lua în calcul și o restricție de tonaj.

Vox 1 Ciprian Florescu

Până în prezent drumarii au reuşit deszăpezirea completă a şoselei, montarea elementelor de siguranţă, eliminarea bucăţilor de stâncă şi a grohotişului din zona versanţilor, precum şi montarea indicatoarelor rutiere.