Tineri reţinuţi pentru că au distrus un autoturism, puşi sub control judiciar

0
375

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Bălești, reţinuţi pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și distrugere au fost puşi aseară sub control judiciar de magistraţi. Suspecţii sunt acuzaţi că pe 22 octombrie ar fi distrus maşina unui tânăr, de 19 ani, din Bumbeşti-Jiu. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în noaptea respectivă un tânăr, de 26 ani, din orașul Bumbești Jiu, a fost sunat de o persoană, cu scopul de a se întâlni, pe raza localității. Ajunși la locul indicat, mai multe persoane necunoscute de sex masculin ar fi distrus cu obiecte contondente luneta, geamurile laterale stânga, geamul dreapta față, parbrizul, oglinzile laterale și cauciucurile de pe partea stângă a autoturismului. În urma conflictului, au fost sustrase cheile din contactul autoturismului, o geacă de pe bancheta din spate și un telefon mobil, bunuri aparținând persoanelor păgubite.