Supercupa României se va juca pe 6 iulie pe noul Stadion Municipal din Târgu Jiu. Condiția este ca recepția investiției să fie realizată pe 26 iunie

0
469

Constructorii Stadionului Municipal din Târgu Jiu au subcontractat din lucrări unor firme locale pentru a le finaliza până în data de 26 iunie. În mai puțin de două săptămâni la Târgu Jiu va sosi o comisie de recepție din cadrul Companiei Naționale de Investiții pentru a verifica lucrările executate.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că firma ACI din Cluj, care execută contractul, a decis să subcontracteze din lucrări către firma Edilitara Public, deținută de Consiliul Local Târgu Jiu. Măsura a fost luată pentru ca societatea să se încadreze în termenul final de execuție, respectiv data de 26 iunie. Au mai rămas de finalizat o pasarelă, amenajarea peisagistică și canalizarea pluvială.

Vox 1 Marcel Romanescu

După semnarea recepției, Stadionul Municipal va fi transferat către Primăria Târgu Jiu, în patrimoniul căreia se află. În condițiile în care recepția va fi gata pe 26 iunie, atunci este timp pentru semnarea actelor și pregătirea arenei pentru evenimentul sportiv respectiv. Va fi nevoie, în schimb, și de o Hotărâre a Consiliului Local pentru preluarea investiției.

Vox 2 Marcel Romanescu

În maximum două săptămâni, ar trebui să fie gata lucrările. Stadionul Municipal va putea fi inaugurat pe 6 iulie, cu prilejul Supercupei României. În contextul respectiv, și FRF și Primăria Târgu Jiu vor avea de câștigat. Pentru festivitatea de inaugurare, Primăria Târgu Jiu a alocat deja suma de 150.000 de lei. Pe lângă meciul respectiv va avea loc și un spectacol de muzică populară. Concertul va fi susținut fie pe stadion, fie în Piața Prefecturii din Târgu Jiu.

Vox 4 Marcel Romanescu

Arena din Târgu Jiu a fost realizată de firma care a construit și Stadionul din Cluj. Baza sportivă din Târgu Jiu a costat circa 28 de milioane de euro și are 12.000 de locuri.