Stimulente financiare pentru nou-născuții din Rovinari

1
384

Autoritățile locale din Rovinari au decis să acorde stimulente financiare pentru fiecare nou-născut. Astfel, mamele vor primi 1.500 de lei pentru primul copil și câte 1.000 lei pentru ceilalți copii pe care îi vor naște. Prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească beneficiarii este ca aceștia să fi locuit, cu domiciliul legal, timp de cel puțin cinci ani, în orașul Rovinari. Pentru a beneficia de stimulent, solicitanții trebuie să prezinte actele de identitate ale părinților, în copie și original, o cerere tipizată, biletul de ieșire din spital sau certificatul de naștere.

Documentele pot fi depuse la Direcția Publică de Asistență Socială din cadrul Primăriei, la cel mult două luni de la nașterea copilului. De acest stimulent financiar pot beneficia toții copiii născuți după 31 ianuarie 2019.

1 COMENTARIU

Comments are closed.