Spectacolele pentru sezonul estival în Orașul lui Brâncuși debutează în acest week-end. Printre trupele care vor susține spectacole în această vară în municipiu se numără Carla s Dreams, Alex Velea sau Connect R

0
248

Primăria Târgu Jiu începe seria de spectacole destinate sezonului estival la Târgu Jiu. Autoritățile promit că vor organiza săptămânal spectacole și diferite evenimente care să aducă turiști în Orașul lui Brâncuși. Artiști și trupe de top vor veni la Târgu Jiu pentru a susține spectacole. Pe 12 iulie vor susține concerte trupele Five Gang și Carla s Dreams. Startul spectacolelor estivale se va da, însă săptămâna aceasta, respectiv vineri, 14 iunie, când  vor concerta în Piața Prefecturii, din Târgu Jiu, Alex Velea și Connect R. Spectacolul va dura două ore.

Vox 2 Marcel Romanescu

Autoritățile locale au reușit să semneze contracte cu formații și artiști de top care vor concerta la Târgu-Jiu pe toată perioada verii. Tot în municipiu va sosi și formația lui Ilie Botgros de la Chișinău care va susține un spectacol de muzică populară pentru inaugurarea Stadionului Municipal din Târgu Jiu.

Concertul va avea loc fie pe stadion, fie în Piața Prefecturii. Marcel Romanescu își dorește ca lucrările la arena din municipiu să fie finalizate în timp util, astfel încât inaugurarea oficială să se producă în data de 6 iulie, odata cu finala Supercupei României la fotbal.

Vox 1 Marcel Romanescu