Social-democrații gorjeni nu au timp, deocamdată, de alegerile europarlamentare pentru că sunt ocupaţi cu alegerile interne

0
416

Social-democraţii gorjeni nu s-au gândit până acum la alegerile europarlamentare, pentru că trebuie să organizeze Conferinţa Judeţenă de alegeri. Mihai Weber, preşedintele executiv al PSD Gorj, a declarat că până în momentul de faţă nu a fost deloc abordată în partid problema alegerilor europarlamentare.

Nu a fost stabilit nici măcar dacă PSD Gorj va avea sau nu un candidat pe lista de candidaţi şi nici procentul pe care trebuie să îl obţină organizaţia la nivel de judeţ.

Mihai Weber a precizat că prioritate au în prezent alegerile interne. Echipa care va fi desemnată îşi va stabili apoi obiectivele şi priorităţile pentru alegerile europarlamentare, a mai spus deputatul, care candidează pentru postul de preşedinte al PSD Gorj.

Vox 3 Mihai Weber

Florin Cârciumaru, actualul lider al PSD Gorj, a anunțat recent că  va candida pentru un post de vicepreşedinte al partidului şi va avea asigurat un loc eligibil la alegerile parlamentare.