SJU Târgu-Jiu, obligat să plătească despăgubiri de două milioane de lei pentru moartea unei paciente

1
412

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va trebui să prevadă în Bugetul de venituri şi cheltuieli pe acest an o sumă de două milioane de lei pentru plata unor despăgubiri. Banii trebuie achitaţi în solidar cu medicul ORL Carmen Braia pentru moartea, în 2011, a unei paciente de 17 ani.

Tânăra care se internase pentru a se trata de amigdalită şi-a pierdut viaţa după ce i s-a făcut o injecţie. Cazul de malpraxis petrecut la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a fost finalizat în vara anului trecut în instanţa de judecată.

Carmen Braia, medic ORL de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, a fost condamnată în 2018 de Curtea de Apel Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că o tânără a murit după ce i-a făcut o injecţie.

Prin sentinţa care este definitivă, instanţa a obligat-o să plătească daune morale de 420.000 de euro, în solidar însă cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.