Sfărșit tragic pentru un bătrân, din Roșia de Amaradia

0
666

Bărbatul a incendiat miriștea și a căzut pradă fumului greu degajat de resturile vegetale. Un bărbat a făcut descoperirea macabre și a alertat autoritățile.

Un bătrân, din Roșia de Amaradia, în vârstă de 82 de ani, a fost găsit decedat după ce a incendiat miriștea, alată în apropierea locuinței sale . Autoritățile au fost alertate de un bărbat care a făcut decoperirea șocantă. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că focul s-a extins din cauza condițiilor meteorologice . Din nefericire pentru bătrân, echipajelul ambulanței care s-a deplasat la locul cu pricina, nu a mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață. Medicii au declarant decesul, pe cadavrul bărbatului nefiind găsite urme de violență.

” Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului”, a transmis Corina Scurtu, purtător de cuvânt IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.