Serviciu cu echipaj SMURD în cadrul Gărzii de Intervenție Tismana

0
228

Oraşul Tismana va beneficia, de săptămâna aceasta, de un echipaj SMURD. Astfel, pe 9 aprilie, începând cu ora 11.00, în fața Casei de Cultură din centrul orașului Tismana, va avea loc ceremonia ocazionată de operaţionalizarea unui echipaj SMURD în cadrul Gărzii de Intervenţie Tismana. Ceremonia va debuta prin prezentarea onorului și intonarea imnului de stat al României, va continua cu slujba religioasă și cu discursuri ale reprezentanților prezenți și se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare. Prin sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, subunitatea a fost dotată cu o ambulanţă tip B2. Echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Tismana va interveni pentru acordarea primului ajutor calificat, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, în comunele Peștișani, Godinești, Padeș și orașul Tismana.