Școlile din Trâgu Jiu rămân deschise

0
347

Școlile din Târgu Jiu nu vor fi închise. Edilul Marcel Romanescu a luat această decizie și a răspuns astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, elevilor din municipiu, în urma presiunilor făcute de aceștia pe rețelele de socializare. Elevii i-au scris primarului nenumărate mesaje prin care au vrut să-l convingă să închidă școlile. Mai mult decât atât, colegii de clasă ai Alexandrei, fiica cea mare a edilului au făcut chiar o petiție online în acest sens.

În mediul online circulă de câteva zile o petiție, prin care elevii din Târgu Jiu vor să-l convingă pe primarul Marcel Romanescu să închidă școlile din municipiu și să beneficieze astfel, de o minivacanță în această perioadă.  Petiția intitulată ”S-o ajutăm pe Alexandra” a strâns o mulțime de semnături însă edilul nu se lasă înduplecat. Unitățile de învățământ nu au fost închise nici în unele sate, acolo unde accesul către școli se realizează destul de greoi în această perioadă.

În urmă cu câteva zile, elevii gorjeni au cerut și ajutorul pompierilor în speranța că școlile vor fi închise, iar ei se vor putea bucura de câteva zile de vacanță.