Romanescu și Tudor „la baionetă”după ce busturile soților Arethia și Gheorghe Tătărescu au fost date jos de pe socluri

0
228

Autoritățile locale au înlăturat de pe socluri busturile soților Tătărescu de la Târgu Jiu. Statuile erau amplasate în Parcul „Tătărescu” și îi reprezentau pe Gheorghe Tătărescu, fost premier al României în perioada interbelică, originar din Gorj, și pe Arethia Tătărescu, soția fostului prim-ministru. Motivul înlăturării celor două busturi este că nu corespuneau din punct de vedere estetic şi nu ar fi primit avizul necesar de la Ministerul Culturii. Viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor, a declarat că familia Tătărescu trebuie apreciată, dar trebuie întrunite condițiile prevăzute de lege. Acesta afirmă că lucrările respective nu mai puteau fi menţinute în spaţiul public, potrivit unui raport din 2014 al Ministerului Culturii.

Vox 1 Adrian Tudor

Bustul soţiei fostului premier a fost plătit de Consiliul Judeţean Gorj cu 5.000 de euro, iar soclurile au fost realizate de Primăria Târgu Jiu. Cele două opere îi aparţin sculptorului gorjean Paul Popescu şi au fost dezvelite în anul 2012. În cursul anului 2014 a venit şi decizia Ministerului Culturii. După atâţia ani însă, nu mai credea nimeni că busturile soţilor Tătărescu vor fi înlăturate de pe socluri.

Viceprimarul din Târgu-Jiu, Adrian Tudor afirmă că autorităţile au fost obligate să ia decizia respectivă, mai ales că în urmă cu o săptămână, Ministerul Culturii a atenţionat primăria că pe raza oraşului sunt monumente amplasate fără aviz de specialitate. Viceprimarul a precizat că a primit adresa de la primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pentru a lua măsuri.

Vox 2 Adrian Tudor

Pe de altă parte, vicele Adrian Tudor spune că a rămas indignat când a fost acuzat de primarul Marcel Romanescu, de faptul că el s-ar afla în spatele acestei decizii de îndepărtare a busturilor soților Tătărescu, pentru că nu ar fi în relații bune cu sculptorul Paul Popescu, autorul lucrării. Tudor afirmă că Ministerul Culturii a luat decizia respectivă şi autorităţile doar au pus-o în aplicare.

Vox 3 Adrian Tudor

La rândul său, primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susține că a pasat responsabilitatea viceprimarului  Adrian Tudor pentru că acesta este responsabil cu domeniul culturii. Edilul din Târgu-Jiu nu își explică de ce nu au fost obținute avizele de la minister, înainte de amplasarea operelor respective în spaţiul public.

Vox 1 Marcel Romanescu

Busturile lui Gheorghe și Arethia Tătărescu, care erau amplasate într-un parc din Târgu Jiu au fost  depozitate la Muzeul Județean și vor fi mutate până la finalul lunii la Vladimir, la Casa Memorială a lui Tudor Vladimirescu.