Primarul Marcel Romanescu spune că a găsit soluţia pentru funcţionarea normală a Consiliului Local Târgu Jiu

1
389

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a găsit soluţia să fie eliminate certurile şi scandalurile din Consiliul Local. Edilul a declarat că îşi doreşte să lucreze cu alţi viceprimari, în locul social-democraţilor Aurel Popescu şi Adrian Tudor. Romanescu a precizat că i-ar fi de ajutor ca atunci când nu este la primărie să îi țină locul un viceprimar cu care să poată comunica.

În momentul de faţă, între primarul liberal şi cei doi viceprimari pesedişti nu există o bună colaborare. Marcel Romanescu a precizat că şi-ar dori ca unul dintre viceprimari să fie de la ALDE, iar de la PSD să fie aleasă o altă persoană. Unul dintre numele invocate este cel al Lilianei Luca.

Vox 4 Marcel Romanescu

Edilul din Târgu Jiu nu neagă că există persoane de bună credinţă la ALDE, însă spune că nu şi-ar dori niciodată să lucreze, de exemplu, cu Eduard Lădaru, în calitate de viceprimar.

Vox 5 Marcel Romanescu

Eduard Lădaru, consilierul local al ALDE, este unul dintre cei mai vehemenți critici ai primarului Marcel Romanescu şi fost contracandidat al acestuia la alegerile pentru postul de primar de la Târgu-Jiu.