Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj susţine că instanţa va decide dacă Întreprinderea de Drumuri şi Poduri va intra sau nu în insolvenţă

0
193

Şeful Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat că într-adevăr a fost depusă o cerere la instanţa de judecată în care se solicită intrarea în insolvenţă a Întreprinderii de Drumuri şi Poduri. Cosmin Popescu este de părere că judecătorul va analiza documentele depuse la dosar şi solicitarea şi va lua o decizie cu privire la intrarea sau nu în insolvenţă a societăţii care se află în subordinea Consiliului Judeţean Gorj. Dacă judecătorul sindic va aproba cererea se doreşte întocmirea unui plan de reorganizare pe trei ani. vor fi accesate fonduri pentru plata salariilor restante. De asemenea, se vor întocmi documentaţii pentru participarea la noi licitaţii, în vederea continuării activităţii. În plus trebuie finalizate lucrările deja contractate.

Vox Cosmin Popescu

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj susţine că perioada actuală, care este una dificilă va fi depăşită. Şi alte firme au avut probleme economice sau chiar au intrat în insolvenţă după care şi-au revenit din punct de vedere financiar. În momentul de faţă se caută soluţii legale pentru ca muncitorii să îşi primească măcar în parte salariile restante. Ulterior, vor fi identificate fonduri pentru plata în continuare a lefurilor. Cosmin Popescu a mai spus că, deocamdată, nu se poate discuta pe tema posibilelor disponibilizări de personal. Acest lucru va fi stabilit numai după realizarea planului de reorganizare judiciară.

Vox Cosmin Popescu