Polițiștii locali vor amenzi mai mari

0
256

Poliţiştii locali din Târgu Jiu intenţionează să solicite Consiliului Local o majorare a amenzilor la anumite contravenţii. Cele mai multe sancţiuni sunt aplicate în domeniul rutier. De la începutul anului şi până în prezent au fost date amenzi de peste 300.000 de lei.

Deşi polițiștii locali aplică sancţiuni în valoare de câteva sute de lei şi chiar o mie de lei, legea este permisivă. În urma contestaţiilor se ajunge la plata a 100 de lei pentru o sancţiune aplicată. Conducerea Poliţiei Locale Târgu Jiu va solicita o majorare a cuantumului amenzilor, cel puţin în domeniul rutier, pe maximumul prevăzut de legislaţia naţională.

„Este nevoie să fie majorat cuantumul amenzilor pentru abateri în ceea ce priveşte legislaţia rutieră pentru că se ajunge în final la plata unor sume foarte mici. Este vorba, în general, de 100 de lei. Degeaba aplici o amendă de câteva sute de lei sau de o mie, dacă legea prevede reducerea până la un cuantum minim. Mergem şi noi pe maxim în Consiliul Local şi va creşte cuantumul minim final“, susțin reprezentanții Poliţiei Locale Târgu Jiu.

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu intenţionează să achiziţioneze în acest an o maşină de ridicări auto. În acest sens, va fi prevăzută o sumă de bani în bugetul pentru anul 2019. Deocamdată, bugetul încă se află în dezbatere publică. Se speră ca până la finalul lunii aprilie, Primăria Târgu Jiu să aibă un buget de venituri şi cheltuieli. Vechea maşină de ridicări auto nu mai corespunde din punct de vedere tehnic. La nivelul municipalităţii urmează să funcţioneze şi un serviciu pentru ridicări auto.