Operatorii de calculator de la alegerile europarlamentare beneficiază de instruire tehnică din partea Autorităţii Electorale Permanente şi a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale

0
479

Continuă activităţile de instruire a personalului care va fi implicat în organizarea alegerilor europarlamentare din data de 26 mai. Sorin Arjoca, subprefectul de Gorj, a declarat că în aceste zile are loc activitatea de instruire a operatorilor de calculator care se vor afla în secţiile de votare. Instruirea este realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Autoritatea Electorală Permanentă şi va avea ca scop prevenirea votului multiplu.

Subprefectul de Gorj a precizat că până pe 26 aprilie, primarii vor trebui să stabilească prin dispoziţie locurile pentru afişajul electoral şi delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare şi sediile acestora.

Vox 1 Sorin Arjoca

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare va debuta pe 27 aprile şi se va încheia pe 25 mai, la ora 06,00 dimineaţa. Subprefectul Sorin Arjoca a precizat că în acestă perioadă instituţia achiziţionează materialele necesare pentru buna desfăşurare a scrutinului. Este de precizat că buletinele de vot şi ştampilele vor fi trimise de la Ministerul Afacerilor Interne. Buletinele de vot nu vor fi tipărite la nivel local, ci la nivel central pentru toate circumscripţiile electorale.

Vox 2 Sorin Arjoca