Noi concedieri la CEO. 200 de angajați vor pleca din companie anul viitor

0
197

Două sute de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor părăsi compania, anul viitor. Concedierile fac parte din programul de restructurare a producătorului de energie. În mare parte, plecările vor fi voluntare, iar cei care vor părăsi compania vor primi plăţi compensatorii şi venit de completare în funcţie de vechimea din câmpul muncii.

Potrivit planului de reorganizare a companiei, 2019 ar fi trebuit să vină cu 700 de concedieri, însă numărul a fost redus la 200. Cele mai multe plecări vor fi, ca şi în acest an, voluntare. Este vorba despre salariaţi care mai au un an sau doi până la pensie şi vor să părăsească sistemul.

Potrivit reprezentanţilor companiei energetice, în acest an au fost angajate 14 persoane. În toate cazurile, este vorba, însă despre rude ale unor foşti salariaţi care au murit la locul de muncă.