Nelu Dumitru, FOREVER, în echipa Radio Omega

0
467

Nelu Dumitru nu a plecat de la Radio Omega niciodată, nici ieri, 3 iunie, şi nici altă dată. Spunea cu un umor negru că se pregăteşte de un „concediu premortal“. Oricum nu doream să îl credem. Mai mult tăcea decât vorbea. Poate dintr-un imens respect pentru oameni şi o mare iubire pentru muzică.

Nelu Dumitru a fost un colosal om de radio. La Radio Omega a realizat emisiuni muzicale de top. Cine nu îşi aminteşte OMEGA SHOW LIVE, SLOW TOP EVERGREEN?

Nelu Dumitru avea un talent deosebit manifestat şi în creativitatea cu care realiza spoturile publicitare, unele dintre ele devenind emblematice. Aşadar, Nelu Dumitru, un excepţional om de producţie!!!

Mai jos, adaug ce am scris aseară pe facebook la aflarea veştii triste pe care nu mi-aş fi dorit-o reală:

Nelu Dumitru, un adevărat profesionist, o enciclopedie muzicală uriașă și unică. Știa totul în domeniu. Îmi arăta concertele marilor artiști din imensa arhivă muzicală pe care o deținea înainte să apară internetul. Pentru mine a fost un maestru și am realizat împreună câteva reclame minunate la Radio Omega în studioul de producție. Nu m-a supărat niciodată, nu l-am auzit vreodată spunând vreun cuvânt neplăcut despre cineva. Avea un umor special, reușind să stârnească hohote de râs printre colegii de la radio când ne adunam la zilele de naștere cu toții în redacție. Pe 28 decembrie îl sunam să îi urez La mulți ani! De anul acesta nu voi mai reuși …
I-am admirat dragostea pentru muzică și bunătatea. Mai avea și o altă iubire: iubea florile, le planta, le îngrijea!
D-l Nelu, așa cum îl strigam, cel mai tare dj de pe aceste meleaguri, te rog să încânți și cerul cu sufletul extraordinar și imens și cu muzica pe care o cunoșteai ca nimeni altul aici, printre muritori.
În sufletul colegilor de la Radio Omega și al ascultătorilor, vei rămâne nemuritor!
TE IUBIM! –
Manuela Negru

Echipa Radio Omega transmite Sincere Condoleanţe întregii familii: soţiei Torica, fostă colegă la departamentul anunţuri, fiicei Cristina, realizatoare de emisiuni pentru tineret la Radio Omega, şi fiului Ionuţ, pe care tatăl, Nelu Dumitru, l-a pregătit pentru o frumoasă carieră de DJ profesionist!

Mulţumim tuturor care au adresat cuvinte frumoase despre cariera radiofonică la Radio Omega a colegului nostru inegalabil, Nelu Dumitru.

Veşnică amintire şi preţuire nemărginită pentru tot ce a făcut Nelu Dumitru pentru Radio Omega şi minunaţii săi ascultători!