Municipiul Târgu Jiu va fi gazda Festivalului Romani Kultura în perioada 16 – 19 mai

0
160

Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher şi Agenţia Naţională pentru Romi, cu sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj, al Consiliului Judeţean Gorj şi al Primăriei Municipiului Târgu Jiu organizează la Târgu Jiu Festivalul Romani Kultura, în perioada 16-19 mai.

Alin Bobu, reprezentant al comunităţii rrome din Târgu Jiu şi consilier pe probleme de rromi, a declarat că Festivalul Romani Kultura este un eveniment care îşi propune să valorifice şi să prezinte cele mai importante elemente ale culturii rrome moderne şi nu numai.

Ediţiile anterioare ale festivalului au avut loc, în cea mai mare parte, în Bucureşti. Anul acesta, cultura rromă va ajunge pentru patru zile la Târgu Jiu, cu un un număr semnificativ de manifestări culturale. Organizatorii se vor deplasa în cartierele Meteor şi Obreja unde vor prezenta piese de teatru pentru copii. Un spectacol va fi găzduit şi de Teatrul „Elvira Godeanu”. În centrul oraşului va susţine sâmbătă seară un spectacol şi Taraful din Clejani.

Vox 1 Alin Bobu

La manifestări vor participa toţi liderii comunităţii rrome din judeţul Gorj. Organizatorii speră să aibă parte de vreme bună pentru că în centrul oraşului vor fi prezenţi inclusiv meşteri populari care îşi vor valorifica produsele. Va avea loc şi o expoziţie de carte despre tradiţiile comunităţii rrome, precum şi o prezentare de produse culinare.

Vox 2 Alin Bobu

Organizatorii își doresc ca astfel de manifestări să fie organizate măcar o dată pe an, dacă nu mai des.