Municipiul Târgu Jiu are aprobate toate documentaţiile de la proiectele care aşteaptă finanţare europeană nerambursabilă

0
349

Edilii din Târgu Jiu au anunţat că municipiul are aprobate toate documentaţiile de către ministerul de resort astfel încât să proiectele respective să beneficieze de fonduri europene nerambursabile. Este vorba de axele deschise deja sau care urmează să se deschidă pentru a oferi finanţare autorităţilor locale.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că în total în România doar 14 primării, între care şi cea de la Târgu Jiu au toate proiectele depuse aprobate, pentru a beneficia de finanţare. Romanescu a precizat că proiectele vizează modernizarea iluminatului pe bază de leduri. Proiectul are o valoare de 5 milioane de euro. Este singurul proiect de acest tip depus în Oltenia.

 

Un alt proiect vizează modernizarea transportului în comun din municipiu. Valoarea acestuia este de peste 20 de milioane de euro. Beneficiar va fi Transloc SA, din subordinea Consiliului Local Târgu Jiu. Dacă licitaţia pentru iluminat ar putea fi demarată anul acesta, cea pentru transportul public ar putea avea loc în prima parte a anului 2019, a anunțat edilul Marcel Romanescu .