Ludovic Orban, achitat definitiv

0
194

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat definitiv astăzi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Procurorii susţin că, pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte “să aibă canale deschise” pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii. Ludovic Orban a fost achitat în primă instanţă pe 31 ianuarie pentru aceste acuzaţii. Decizia dată astăzi de judecători este definitivă.