Începe Festivalul de Teatru „Zilele Elvira Godeanu“

0
288

Iubitorii de teatru sunt așteptați, începând cu data de 4 mai, la o nouă ediție „Zilele Elvira Godeanu“, eveniment organizat de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. Evenimentul se va desfășura pe trei mari secțiuni: „Festivalul de Teatru Elvira Godeanu“ – 4-13 mai, „Zile de poveste“, spectacole pentru copii – 14 mai – 1 iunie, și „Festivalul de teatru pentru elevi Constantin Stanciovici Brănişteanu“ – 27 mai – 6 iunie.

În cadrul acestui amplu eveniment cultural, pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ vor urca unii dintre cei mai mari actori ai țării. Se vor juca piese și în afara concursului, însă la finalul festivalului, un juriu va decide spre cine merg premiile pentru: cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună actriță în rol secundar și cel mai bun spectacol. În cadrul galei se va acorda și premiul național Cătălinei Buzoianu și va exista și un premiu al publicului, acesta urmând a fi format din spectatorii fideli ai teatrului.

La final se va juca și spectacolul de gală, piesa „Doi pe față, doi pe dos“ urmând a fi pusă în scenă de actorii Teatrului Național „I. L. Caragiale“. Bilete pentru acest festival vor fi scoase la vânzare de astăzi și sunt unele la promoție, cu prețuri între 20 și 30 de lei, însă pentru spectacolul de gală prețurile biletelor vor fi de 40 de lei. De asemenea, doritorii își pot achiziționa și un abonament pentru toate piesele ce se vor juca în cadrul festivalului, la un preț de 150 de lei.