Încă o amânare a finalizării lucrărilor la Stadionul Municipal. Noua arenă ar putea fi gata abia în septembrie

0
355

Inaugurarea Stadionului Municipal din Târgu Jiu riscă să se transforme într-o telenovelă. Publicul a fost anunțat de mai multe ori până acum, anul acesta, că va avea loc inaugurarea bazei sportive. De fiecare dată termenul nu a fost respectat.

Autoritățile au făcut public ultima data că în iulie ar putea fi tăiată panglica la investiție. Viceprimarul Aurel Popescu dezvăluie că va fi nevoie de un nou termen, pentru că lucrările nu sunt gata. Comisia de recepție va sosi la Târgu Jiu abia la finalul lunii iulie și nu săptămâna aceasta așa cum se transmisese initial. Comisia va începe verificarea lucrăilor și predarea investiției către Compania Națională de Investiții.  Procedurile legate de recepție vor dura până la două-trei săptămâni. Abia la jumătatea lunii august arena ar putea fi preluată de la constructor de către Compania Națională de Investiții. Ulterior, baza sportivă va reveni administratorului, respectiv Primăria Târgu Jiu. Nu se cunosc însă detaliile preluării stadionului și cum va fi administrat.

Vox 3 Aurel Popescu

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu a menționat că nu este pus la punct un plan legat de ce se va întâmpla cu terenurile sau cu spațiile noi apărute în urma realizării Stadionului Municipal. Aceste lucruri vor fi lămurite după ce baza sportivă va fi preluată de către Primăria Târgu Jiu. Se intenționează scoaterea la licitație a spațiilor pentru ca aici să se desfășoare activități comerciale sau de altă natură. Deocamdată, lucrurile sunt încă în așteptare.

Vox 4 Aurel Popescu

Întârzierea lucrărilor la arena de 28 de milioane de euro a avut ca efect pierderea organizării Supercupei României la fotbal la Târgu Jiu. Nici echipa de fotbal FCSB nu a mai venit la Târgu Jiu să joace meciurile din cupele europene pentru că stadionul nu era gata în timp util.