Fly Project și 3 Sud Est concertează la Târgu-Jiu la manifestările dedicate Zilelor Municipiului

0
236

Manifestările dedicate celei de-a XVIII ediție a Zilelor Municipiului Târgu Jiu debutează pe 19 mai și cuprind numeroase spectacole de muzică ușoară, populară și folk, acțiuni culturale și artistice, expoziții, lansări de cărți, un târg al meșterilor populari din Oltenia, festival internațional de literatură, Caravană Moto și Festivalul Național de Teatru Zilele „Elvira Godeanu”.

Ediția din acest an a Zilelor Municipiului Târgu Jiu este dedicată Centenarul Marii Uniri de la 1918 și cuprinde numeroase activități menite să marcheze așa cum se cuvine importanța pe care a avut-o municipiul Târgu Jiu în luptele din Primul Război Mondial. Mii de tineri vor participa și în acest an la Parada Liceelor și la Flash Mob-ul din centrul orașului, artiștii de renume vor da tonul distracției în concerte de muzică ușoară și populară organizate pe Insulița Jiului, Aleea Celebrităților se va îmbogăți cu noi Stele, iar Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu va decerna un nou titlu de Cetățean de Onoare al municipiului Târgu Jiu. De asemenea, Patronii Spirituali ai municipiului Târgu Jiu, Sfinții Împărați Constantin și Elena, vor fi cinstiți într-o amplă procesiune religioasă ce se va deplasa pe străzile orașului. Zilele Municipiului Târgu Jiu  se vor încheia duminică, 27 mai, cu un concert susținut de trupele Noaptea Târziu, Fly Project și 3 Sud Est pe Insulița Jiului, iar spectacolul va fi urmat de un impresionant foc de artificii.