Condiţii ca în Evul Mediu în unele unităţi de învăţământ din comuna Scoarţa

0
321

Condiţiile oferite elevilor şi profesorilor la şcolile din Scoarţa nu sunt printre cele mai bune. Chiar şi primarul Ion Stamatoiu recunoaşte acest lucru. Din cauza banilor puţini în trecut nu s-au putut realiza modernizări de amploare. La Şcolile din Scoarţa şi din Budieni abia au ajuns banii pentru parchet şi lavabilă. Anul trecut au fost alocate fonduri prin PNDL II pentru reabilitarea integrală a Şcolii din Budieni. Este nevoie de reparaţii la acoperiş. Deocamdată se aşteaptă rezultatul licitaţiei, în vederea desemnării unui constructor.

Ion Stamaroiu, primarul din Scoarţa, susține că cele mai mari probleme sunt la unitatea de învâțământ din satul  Budieni, acolo unde  elevii merg la toaletă în curte, edilul sperând ca în urma acestui proiect să fie mutată în incinta şcolii. Stamatoiu trage speranţe ca din anul şcolar următor cei 134 de elevi să înveţe în clase noi. La unitatea de învăţământ din Budieni învaţă mulţi copii de etnie rromă şi este nevoie de un mediator, dar şi de un microbuz pentru transportul elevilor.

Vox 1 Ion Stamatoiu

Ion Stamatoiu afirmă că a cerut până acum sprijinul autorităților din Gorj, dar și la nivel central, fiind nevoie de 650.000 de lei pentru reabilitarea acoperişului şi modernizarea grupurilor sanitare de la unitățile de învățământ din localitate, însă fără niciun rezultat. Primarul spune că a fost nevoit să monteze folie pentru ca apa de la ploaie să nu se infiltreze în sălile de clasă.

Vox 2 Ion Stamatoiu

Situația de la Scoarța nu este singulară, în județul Gorj existând și alte unități de învățământ din județul Gorj, unde elevii învață în condiții improprii.