Compania Moveos începe recrutările de personal pentru fabrica de componente auto de la Târgu-Jiu

0
1225

Compania brașoveană Moveos va începe în această săptămână recrutarea de personal pentru fabrica de componente auto pe care investitorul vrea să o deschidă la Târgu-Jiu. Reprezentanții societății s-au aflat săptămâna trecută în municipiu, unde autoritățile locale le-au oferit sprijin în vederea identificării unui spațiu în care să își deschidă activitatea de producție. Primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu susține că au fost identificate trei astfel de locații, urmând ca investitorul din Brașov să aleagă în care dintre acestea va funcționa fabrica de componente auto. Mai mult decât atât, investitorul din Brașov a fost pus în legătură și cu reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj pentru recrutarea de personal.

Interviurile cu cei interesați să lucreze la noua fabrică de componente auto ce va fi deschisă la Târgu-Jiu, vor avea loc în această săptămână în zilele de joi şi vineri între orele 12-18. Pe lângă investiția de la Târgu-Jiu, firma brașoveană Moveos va deschide și la Rovinari o fabrică de volane, acolo unde deja a început selecția de personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here