Comercianții de pește, amendați

0
389

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul reprezentanților D.S.V.S.A. Gorj, au verificat ieri mai multe societăți care comercializează pește. Au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.500 lei.

Acţiunea a avut ca scop verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condițiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor referitoare la producerea, colectarea, transportul, procesarea, reambalarea, depozitarea și comercializarea peștelui, precum și a altor produse alimentare.

Astăzi este dezlegare la pește pentru cei care țin Postul Paștelui, astfel că vânzările au fost unele însemnate.