Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, amendat de ITM cu 10.000 de lei

0
213

Inspectorii de muncă au amendat mai multe instituţii de la începutul anului şi până în prezent pentru o serie de încălcări ale legislaţiei specifice şi pentru mai multe nereguli depistate în timpul controalelor. Cea mai mare amendă a fost aplicată Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu pentru întârzieri foarte mari la plata salariilor. Este vorba de o sancţiune de 10.000 de lei. Controlul la Club s-a produs ca urmare a sesizărilor primite de la salariaţi.

George Romanescu, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, a declarat că inspectorii au transat sarcina angajatorului ca până în data de 8 martie salariile să fie achitate integral. În caz contrar Clubul Sportiv Pandurii Lignitul, aflat în prezent în insolvenţă, va primi o nouă amendă.

Vox 1 George Romanescu

Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj a precizat că în urma verificărilor s-a stabilit că la Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu plata salariilor a fost întârziată şi cu un an de zile. Inspectorii trebuie să fie sesizaţi de angajaţi sau de persoane terţe pentru a putea merge în control, pentru că statele de plată nu se mai depun de către angajatori la ITM, a mai spus George Romanescu.

Vox 3 George Romanescu

La ITM Gorj au fost depuse în primele două luni ale anului aproape 100 de petiţii. Majoritatea sesizează plata cu întârziere a salariilor sau neplata lefurilor, nerespectarea programului de lucru, repectiv neplata orelor suplimentare, dar și lipsa echipamentului individual de protecţie.

George Romanescu a precizat că sunt multe persoane care apelează la ITM şi sesizează anumite nereguli legate de relaţiile de muncă, precum şi de domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. În două luni de zile au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 600.000 de lei. Mulţi dintre cei care depun sesizările doresc să rămână anonimi pentru a nu avea de suferit la locul de muncă, a menţionat şeful ITM Gorj.

Vox 2 George Romanescu

O altă instituţie sancţionată în acest an de inspectorii de muncă este Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj. A fost aplicată o amendă în valoare de 5.000 de lei pentru condiţii improprii de muncă. Şi Complexul Energetic Oltenia a fost sancţionat de ITM Gorj din 2017 şi până în prezent cu amenzi totale în valoare de 160.000 de lei.