„Cărbunele ne salvează pentru al treilea an consecutiv“, recunoaște un senator gorjean

0
676

Seanatorul PSD de Gorj Florin Cârciumaru reafirmă astăzi pe pagina sa de socilizare rolul lignitului din Oltenia ca salvator al sistemului emergetic național pe timp de iarnă:

„Cărbunele ne salvează pentru al treilea an consecutiv.

Cărbunele demonstrează încă o dată că este cea mai sigură sursă de producere a energiei electrice, conform datelor postate pe site-ul societății Transelectrica. Indiferent de condițiile atmosferice, Complexul Enegetic Oltenia și cel din Hunedoara au capacitatea de a menține echilibrul și siguranța Sistemului Energetic Național.

La ora actuală, România se bazează, pentru al treilea an la rând, pe cărbune, care reușește să facă față cu toate constrângerile dictate de prețul certificatelor de CO2 și mecanismul de expropriere extrem de greoi, după cum susține și secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan.

Am convingerea că administrația Complexului Energetic Oltenia a făcut din timp pregătirile necesare pentru această iarnă, dispunând de toate resursele, în conformitate cu bugetele companiei energetice, dar și punând la dispoziția Dispeceratului Enegetic Național toate capacitățile.“

Nimeni nu vorbește clar când minerii și energeticienii vor avea condiții de muncă decente și salarii pe măsura prestației lor, așa cum au cerut și la ultimul protest de la Termocentrala Rovinari. „Aproape jumătate din personalul din producție a ajuns să muncească pe salariul minim pe economie, fără grupă de muncă implementată în legea pensiilor și fără vauchere de vacanță“, a declarat liderul sindical Manu Tomescu.