Bursa generală a locurilor de muncă oferă peste 1.000 de joburi la Târgu-Jiu

0
297

Peste 1.000 de locuri de muncă sunt oferite la Bursa generală a locurilor de muncă organizată în această săptămână de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă  Gorj la Târgu Jiu. Instituţia va organiza Bursa mâine, pe 12 aprilie, începând cu ora 10.00, în Târgu Jiu, la parterul clădirii din Campusul Studenţesc Debarcader al Universităţii „Constantin Brâncuşi“. Potrivit lui Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj, din cei 200 de agenți economici contactați, 70 au confirmat déjà prezența la bursă.

Vox 1 Romeo Chiriac

În total, vor fi oferite 1.041 de locuri de muncă, 87 dintre acestea fiind pentru absolvenții de studii superioare. Reprezentanții AJOFM Gorj speră ca și la bursa generală a locurilor de muncă de anul acesta, numărul persoanelor care își vor găsi un job, să fie cât mai mare.

Vox 2 Romeo Chiriac

Bursa generală a locurilor de muncă se organizează în fiecare an în luna aprilie și se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui job sau a celor care doresc să se reorienteze professional.