Sute de polițiști, mobilizați de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

0
515

Polițiștii gorjeni se vor afla la datorie în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Astfel, aceștia vor fi prezenți în special în locațiile  cu aflux de persoane, respectiv  în zonele montane, de agrement și în zona lăcașurilor de cult. Poliţiştii vor desfășura activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, apărarea patrimoniului public și privat, în localitățile urbane și rurale, cu precădere în locurile de pelerinaj, stațiuni turistice și zone de agrement, unde, polițiștii vor amplifica relațiile de colaborare și cooperare cu alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru creșterea capacității de acțiune. Poliţia rutieră va asigura prezenţa activă a agenţilor de poliţie pe căile de acces către lăcașurile de cult și stațiunile turistice, pe principalele drumuri naționale, dar și  în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens. Totodată, au fost dispuse măsuri specifice pentru combaterea cerşetoriei, vagabondajului şi comerţului ambulant neautorizat, depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here