Punte pietonală peste Jiu pentru locuitorii comunei Turcineşti

0
978

Localnicii comunei Turcineşti au la dispoziţie o punte pietonală pentru a traversa râul Jiu. Podul de la Turcineşti, avariat încă din primăvară, a intrat de o lună de zile în reabilitare. Ninel Muja, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că puntea va asigura doar accesul pietonilor între localităţile Târgu Jiu şi Turcineşti. Muja a mai declarat că a vorbit cu şefii Întreprinderii de Drumuri şi Poduri Gorj, firma care se ocupă de reabilitarea podului, să amplaseze un reflector în zona punţii pentru ca accesul să fie posibil fără evenimente nedorite şi pe timp de noapte. Puntea pietonală este una provizorie şi va fi demontană în momentul în care podul de la Turcineşti va fi redat circulaţiei publice.

Vox Ninel Muja

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ninel Muja, a precizat că monitorizează în fiecare zi lucrările şi că au apărut probleme tehnice la pila doi a podului. Muja a mai spus că e foarte important ca Întreprinderea de Drumuri şi Poduri să finalizeze lucrările în termenul prevăzut în contract, respectiv până la finalul toamnei, astfel încât pe localnici să nu îi prindă iarna fără pod de acces în zonă. Reprezentantul Consiliului Judeţean Gorj, instituţie care are în administrare podul de la Turcineşti, a declarat că este important ca în perioada următoare pe râul Jiu să nu fie înregistrate debite mari ale apei sau chiar viituri, care să afecteze sau chiar să blocheze lucrările. În momentul de faţă se lucrează chiar în albia râului Jiu, care a fost deviat pe o anumită porţiune.

Vox Ninel Muja

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here