Primele proteste la Complexul Energetic Oltenia. Minerii de la Cariera Jilţ Nord s-au revoltat şi cer salarii mai mari

0
124

Minerii de la Cariera Jilţ Nord s-au revoltat azi-noapte, după ce au aflat propunerea administraţiei în legătură cu măririle de salarii la Complexul Energetic Oltenia. Oamenii cer o majorare consistentă a lefurilor, având în vedere că societatea a încheiat anul trecut pe profit.

Sorin Boza, preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a declarat că nu a putut să meargă în zonă, însă azi-noapte şi astăzi de dimineaţă reprezentanţi ai Direcţiei Miniere au mers la Cariera Jilţ Nord şi au discutat cu angajaţii. Pe lângă salarii mai mari, minerii cer şi tichete de masă pentru zilele lucrate suplimentar. Potrivit lui Boza lucrurile au revenit la normal la Jilţ Nord.

Managerul Complexului Energetic Oltenia a mai declarat că prima întâlnire cu sindicatele a fost una informală. Negocierea contractului colectiv de muncă va debuta pe 23-24 ianuarie. Sorin Boza a precizat că îşi doreşte ca sindicatele să vină la negocieri cu o agendă comună.

În data de 17 ianuarie va mai avea loc o întâlnire în care se va discuta despre o încercare de armonizare a lefurilor, respectiv despre împărţirea economiei la fondul de salarii către angajaţii cu lefuri mici.