Nervi şi cozi interminabile la Serviciul de Paşapoarte Gorj. Mulţi cetăţeni vin din Hunedoara să obţină un paşaport la Târgu Jiu

0
432

Serviciul Judeţean de Paşapoarte Gorj nu mai face faţă cererilor venite din partea cetăţenilor. Unii vor să îşi preschimbe pașaportul, iar alţii solicită eliberarea unui paşaport nou. Fiindcă au lăsat pe ultima sută de metri obţinerea unui astfel de document, la ghişeele Serviciului de Paşapoarte, din cadrul Prefecturii Gorj, se formează în fiecare zi cozi. S-a ajuns inclusiv în situaţia de a fi eliberate bonuri de ordine, însă şi aşa, funcţionarii fac faţă cu greu solicitărilor. Valentin Surupăceanu, şeful Serviciului de Paşapoarte Gorj, a precizat că există zile în care solicitările trebuie să fie reprogramate.

Vox Valentin Surupăceanu

Potrivit lui Valentin Surupăceanu, cetăţenii nu se prezintă de fiecare dată cu documentele necesare sau cu acte complete. Astfel, documentele necesare eliberării unui paşaport simplu sau electronic sunt solicitate înainte să fie înmânat bonul de ordine, pentru a evita drumurile inutile în faţa ghişeului:

Vox Valentin Surupăceanu

Oamenii susţin că nu ştiau că au nevoie de bonuri de ordine pentru a depune documentele. Sunt cetăţeni care vin din tot judeţul şi chiar din judeţele vecine. Anumite persoane au stat şi de trei ori la coadă pentru că nu au adus toate documentele necesare eliberării unui paşaport.

Vox oameni  pasapoarte

Şeful Serviciului Paşapoarte Gorj, Valentin Surupăceanu, a precizat că în ultima perioadă sunt înregistrate şi peste 100 de cereri zilnic. De asemenea, 20 – 30 de cereri vin zilnic din alte judeţe. Au venit solicitări şi din Vâlcea, Satu Mare sau Hunedoara. Solicitanţii merg fie în vacanţe, fie la rude sau îşi preschimbă paşapoartele expirate.

Vox Valentin Surupăceanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here