Mii de ajutoare de deces acordate gorjenilor

0
103

Peste 3.000 de persoane au primit de la reprezentanții Casei de Pensii Gorj ajutoare de inmormântare. De la 1 ianuarie 2017, ajutorul de deces a fost majorat la 3.100 de lei pentru un titular și la 1.500 de lei pentru un membru al familiei. Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut. Cuantumul ajutoarelor acordate de la începutul anului se ridică la peste 8 milioane de lei.

Potrivit legii, de ajutorul de deces poate beneficia o singură persoană care face dovada că este persoana care a suportat toate cheltuielile pe care le presupune o înmormântare. De asemenea, beneficiază de acest ajutor și soţul, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii, indiferent de vârstă, care şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate, părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.

Potrivit conducerii CJP Gorj, ajutorul de deces poate fi solicitat în termen de maximum trei ani de la data decesului în baza mai multor acte justificative şi se plăteşte în cel mult 24 de ore de la momentul solicitării.