Locuitorii din zona Autogării Târgu-Jiu, nemulțumiți de modul în care se execută lucrările la noul supermarket

0
193

Un nou supermarket va fi construit în municipiul Târgu Jiu, în partea de sud a municipiului Târgu Jiu. Este vorba de strada Nicolae Titulescu, unde va fi amplasat un Penny Market. Locuitorii din zonă sunt nemulţumii de modul în care constructorul execută lucrările şi au transmis mai multe sesizări la Primăria Târgu Jiu. Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că toate sesizările au fost preluate de la cetăţeni, iar problemele vor fi remediate şi totul va reveni la normal.

Potrivit primarului din municipiu Marcel Romanescu, noul supermarket va însemna realizarea de noi locuri de muncă pe raza oraşului. Romanescu a precizat că nu poate oferi în acest sens o cifră. Numărul de salariaţi va depinde de volumul activităţii şi de vânzările pe care le va realiza viitorul magazin care va fi deschis în zona de sud a municipiului Târgu Jiu.

În Târgu Jiu există deja foarte multe supermarketuri deschise în ultimii ani. Acestea au luat locul micilor magazine de cartier. Politica de deschidere de noi marketuri rămâne una agresivă din partea marilor companii. Astfel, în cele mai multe cartiere nu mai există magazine alimentare de mici dimensiuni, respectiv cunoscutele afaceri de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here