Liberalii cer demisia lui Ion Ișfan de la conducerea IȘJ Gorj

0
1206

Liberalii gorjeni critică activitatea inspectorului șef al învățământului gorjean, Ion Ișfan, căruia îi solicită demisia. În cadrul unei conferințe de presă, Denisa Șuță, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj a lansat un atac dur la adresa conducerii Inspectoratului Școlar Gorj pentru modul în care tratează sistemul de învățământ. Aceasta a declarat că Ion Ișfan ar trebui să predea între 2 și 4 ore pe zi la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, însă de când a fost numit în această funcție, nu s-a prezentat niciodată la ore. Denisa Șuță a făcut publice și fotografii după condicile de prezență, în care se poate observa că Ion Ișfan a nu s-a prezentat la orele de curs pe care ar fi trebuit să le țină în fața elevilor.

Ion Ișfan, inspectorul școlar general al IȘJ Gorj recunoaște că un coleg merge în locul său să le predea elevilor și spune că acest lucru se întâmplă din cauză că este prea ocupat cu treburi mai importantela inspectorat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here