Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării judecă pe 8 august sesizarea PNL împotriva prefectului Ciprian Florescu privind limitarea accesului în Prefectura Gorj

0
346

În data de 8 august reprezentanţii PNL Gorj şi cei ai Prefecturii sunt citaţi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Liberalii consideră că Ordinul 194, privind impunerea unui cod vestimentar şi emis de prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, este ilegal şi discriminatoriu. Denisa Şuţă, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, a declarat că pe 8 august vor fi audiate cele două părţi, în urma sesizării depuse de liberali.

Vox Denisa Șuță

Vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Pecingină, a declarat că aşteaptă şi răspunsul Prefectuii la plângerea prealabilă formulată de penelişti. În funcţie de răspunsul primit, PNL va ataca, la instanţa de contencios administrativ ordinul emis de Ciprian Florescu. Prefectul a semnat un act prin care a interzis accesul în instituţie în pantaloni scurţi, în şlapi sau în fuste scurte sau decoltate. De asemenea, cei cu haine zdrenţăroase nu mai au voie să intre în Prefectura Gorj. Liberalii consideră că cetăţenii au fost discriminaţi şi a fost încălcat dreptul privind libera circulaţie şi a fost îngrădit dreptul  de acces la instituţiile şi serviciile publice.

Vox Gheorghe Pecingină

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here