Alegeri parțiale la Primăria Telești pe 5 noiembrie

0
155

În luna noiembrie vor fi organizate alegeri parțiale la Primăria Telești. Anunțul a fost făcut astăzi de social-democrații gorjeni care vor organiza săptămâna viitoare un Comitet Executiv al partidului. Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj a declarat că în cadrul unei ședințe de lucru, social-democrații gorjeni vor stabili candidatul pe care îl vor susține la primăria respectivă, fiind posibil ca și reprezentanții altor partide să stabilescă alți candidați pentru fotoliul de primar de la Telești.

 

Cel mai probabil, PSD Gorj va merge în alegerile parțiale pe mâna viceprimarului social-democrat, Ion Mischie, cel care conduce interimar Primăria Telești, după demisia din această vară a primarului Romulus Bâldea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis atunci definitiv că Romulus Bâldea nu mai poate ocupa fotoliul de primar, întrucât a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Primarul a demisionat atunci repede din funcție pentru a putea candida din nou la alegerile din 2020. Deși se feresc să pronunțe numele candidatului pentru Primăria Telești, aceștia îl dau ca și câștigător al competiției electorale pe Ion Mischie. Acest lucru este susținut și de Mihai Weber, președintele executiv al PSD Gorj care cu toate că nu a dezvăluit și numele candidatului PSD pentru Primăria Telești, a lăsat să se înțeleagă faptul că actualul viceprimar cu atribuții de primar, Ion Mischie va fi candidatul susținut de social-democrați pentru fotoliul de edil al localității.

De asemenea, Weber a anunțat că la alegerile locale care vor fi organizate peste trei ani, Romulus Bâldea va fi din nou susținut de PSD pentru postul de primar al comunei Telești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here